Decizia CCR nr. 17/2015Paragraful 88

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.01.2015 · dosar 1.419A/2014
Paragraful 88
85. De asemenea, Curtea reţine că dispoziţiile art. 30 din lege conţin prevederi referitoare la constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor. Curtea face o primă observaţie cu privire la confuzia generată de textul legal ca urmare a necorelării cu prevederile art. 28 care consacră contravenţiile săvârşite prin nerespectarea dispoziţiilor legale. Astfel, Curtea identifică: omisiunea identificării autorităţii competente să constate şi să aplice sancţiunea pentru contravenţiile prevăzute de art. 28 lit. i) şi j) săvârşite de persoane juridice de drept privat; omisiunea identificării autorităţii competente să constate şi să aplice sancţiunea pentru contravenţiile prevăzute de art. 28 lit. a) , i) şi j) săvârşite de persoane juridice de drept public; sancţionarea contravenţională reglementată de art. 30 lit. c) pentru nerespectarea unor obligaţii de către autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 27 alin. (1) lit. a) din lege, cu privire la infrastructurile cibernetice proprii, obligaţii de la care acestea erau exceptate, potrivit art. 20 alin. (1) teza a doua [contravenţii prevăzute de art. 28 lit. e) -h) din lege].
Sursa oficială ↗