Decizia CCR nr. 761/2014Paragraful 59

47. Curtea mai reţine că nu se poate face o paralelă, având în vedere contextul normativ diferit, între reglementarea de faţă şi cea cuprinsă în art. II alin. (1) din Legea nr. 249/2006, potrivit căreia "În termen de 45 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, aleşii locali care intră sub incidenţa art. 9 alin. (2) lit. h^1), alin. (2^1) şi art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt obligaţi, sub sancţiunea încetării mandatului, să îşi declare apartenenţa politică, prin declaraţie scrisă, pe propria răspundere, depusă la secretarul unităţii administrativ-teritoriale". Această reglementare a fost una tranzitorie, fiind adoptată ca urmare a introducerii, prin aceeaşi lege a sancţiunilor prevăzute, în prezent, de art. 9 alin. (2) lit. h^1) şi art. 15 alin. (2) lit. g^1) din Legea nr. 393/2004. Astfel, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 249/2006, mandatul consilierilor locali, judeţeni, al primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene nu înceta în situaţia pierderii, respectiv pierderii prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţii naţionale pe a cărei listă a fost ales, după caz, drept pentru care legiuitorul a prevăzut o normă tranzitorie pentru a se regla tensiunile apărute prin introducerea acestei noi reglementări (a se vedea şi paragraful 23 al prezentei decizii). Aşadar, nu există identitate de situaţie şi conţinut normativ între cele două reglementări în vederea acreditării tezei potrivit căreia ar fi existat deja un precedent în materie. Obiter dictum, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, "erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014).