Decizia CCR nr. 758/2014Paragraful 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2014 · dosar 11.545/95/2010
Paragraful 32
22. Cât priveşte Legea nr. 119/2010, Curtea constată că aceasta a mai fost supusă analizei de constituţionalitate în raport cu art. 114 din Constituţie, dar cu privire la alte aspecte decât cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 424 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2012, Curtea a reţinut că Legea nr. 119/2010 a fost adoptată prin procedura prevăzută de art. 114 din Constituţie, cu îndeplinirea cerinţelor acestui text constituţional. În acel context, Curtea a arătat că "dispoziţiile constituţionale referitoare la angajarea răspunderii Guvernului nu disting cu privire la natura proiectului de lege, astfel că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituţionale de revizuire a Constituţiei, pentru care există o procedură specială, în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de iniţiator", iar "adăugarea unei alte restricţii nu poate avea decât semnificaţia modificării textului constituţional amintit". Prin decizia amintită, Curtea nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea cerinţelor stabilite prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010.
Sursa oficială ↗