Decizia CCR nr. 724/2014Paragraful 60

49. O altă critică formulată de autorii excepţiei se referă la faptul că legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 165/2013 reactualizarea sumelor de bani aferente punctajului stabilit, aceasta fiind impusă de creşterea indicelui preţurilor de consum în perioada dintre momentul calculării punctelor prin aplicarea art. 21 alin. (6) din lege şi cel al executării efective a creanţei astfel stabilite. Curtea a răspuns unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare cu prilejul examinării constituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 alin. (9) din lege, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii. În esenţă, a reţinut că prin opţiunea de a nu aplica indicele preţurilor de consum pentru reactualizarea creanţei, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul "marjei de apreciere a statului", permisă, aşa cum se arată şi în Hotărârea-pilot pronunţată la 12 octombrie 2010 în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, de prevederile Convenţiei, în general, şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special. Curtea a arătat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, există două modalităţi prin care statul îşi execută obligaţiile corelativ punctajelor stabilite, respectiv: valorificarea punctelor prin achiziţionarea de imobile în cadrul licitaţiilor organizate, în condiţiile art. 27 din lege, sau valorificarea punctelor în numerar, în condiţiile art. 31 din lege. Curtea a admis că cel/cei ce suportă riscul devalorizării sumei de bani aferente, în mod ideal, punctajului stabilit este/sunt fostul proprietar/moştenitorii acestuia, un asemenea tratament juridic aplicat constituind prin natura sa o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie. Aplicând însă testul de proporţionalitate, potrivit căruia limitarea drepturilor fundamentale trebuie să fie condiţionată de îndeplinirea anumitor cerinţe, Curtea a constatat că această măsură urmăreşte un scop legitim, este adecvată, necesară şi că păstrează, totodată, un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la funcţionalitatea sistemului de despăgubire şi protecţia dreptului de proprietate privată a individului (paragrafele 29-33 din Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014).