Decizia ÎCCJ nr. 50/2023 (HP)Punctul I

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 18.09.2023 · dosar 1.128/1/2023
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării 8. Tribunalul Mureș - Secția civilă a dispus, prin Încheierea pronunțată la data de 3 martie 2022 în Dosarul nr. 1.627/320/2022, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dispozițiile art. 138 alin. (1) și art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, raportate la prevederile art. 25, art. 26, art. 220 alin. (10) și art. 215 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că, în ipoteza în care este atrasă răspunderea pentru intrarea în insolvență, în temeiul legii insolvenței, în pasiv fiind cuprinse atât creanțe fiscale, cât și creanțe nefiscale, termenul privind prescripția executării silite este cel prevăzut de Codul de procedură civilă pentru creanța nefiscală și cel prevăzut de Codul de procedură fiscală pentru creanța fiscală sau se aplică un singur termen pentru întregul pasiv? În interpretarea acelorași dispoziții legale, se poate considera că regimul juridic al creanței fiscale în privința termenului de prescripție a executării silite este modificat atunci când se angajează răspunderea în temeiul art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, iar nu în temeiul art. 25-26 din Codul de procedură fiscală? În interpretarea acelorași dispoziții legale, se poate considera că prin angajarea răspunderii civile delictuale în procedura insolvenței și obținerea unui nou titlu executoriu executarea silită care este efectuată de organul fiscal trebuie să se raporteze la termenul privind prescripția dreptului de a solicita executarea silită de 3 ani? ... 9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 aprilie 2023 cu nr. 1.128/1/2023. ... ...
Sursa oficială ↗