Sari la conținut

Decizia CCR nr. 685/2014Paragraful 11

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
26.11.2014
Dosarul
32.301/3/2013

7. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, fiind incidente prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, nefiind incidente în cauză. Precizează că acestea au aplicabilitate în privinţa dosarelor înregistrate sau transmise la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Or, din actul de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că, în prezenta cauză, autorul excepţiei a solicitat tribunalului să dispună soluţionarea unei notificări depuse la o altă autoritate, nu la cea indicată în ipoteza art. 34 din Legea nr. 165/2013. Referitor la criticile aduse prevederilor art. 4 raportate la art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că nu pot fi reţinute. Aceste prevederi devin incidente şi aplicabile abia după parcurgerea fazei administrative reglementate de art. 33 şi art. 34 din acelaşi act normativ şi nu aduc atingere principiilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie