Decizia CCR nr. 679/2014Paragraful 54
Paragraful 54
50. În ceea ce priveşte precizarea apărătorului ales în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 624D/2014, exprimată direct în faţa Curţii Constituţionale, referitoare la extinderea controlului de constituţionalitate raportat la alte critici de neconstituţionalitate, care nu au fost prezentate în faţa instanţei de judecată, Curtea reţine că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale sau europene direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) -(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorilor, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008.
Sursa oficială ↗