Decizia CCR nr. 614/2014Paragraful 28

23. În sfârşit, Curtea nu poate reţine susţinerile autorului excepţiei formulate în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică de judecată, potrivit cărora prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate acesta nu urmăreşte pronunţarea unei decizii prin care Curtea Constituţională să stabilească sensul dispoziţiilor de lege criticate, ci chiar neconstituţionalitatea acestora, întrucât, prin raportare la art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, sunt contrare unor norme cuprinse în dreptul secundar al Uniunii Europene. Astfel, din chiar argumentele prezentate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă cu evidenţă că, inclusiv în opinia autorului acesteia, un eventual conflict între norma de drept internă şi cea de drept unional ar putea fi rezolvat cu concursul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin întrebarea preliminară sau chestiunea prejudicială adresată acesteia de către instanţa naţională. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că folosirea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz (a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011). Întrucât în prezenta cauză cele două condiţii nu sunt cumulativ îndeplinite, rezultă că instanţa constituţională nu are competenţa de a stabili conformitatea dintre o normă de drept intern şi o normă de drept al Uniunii Europene, această operaţiune fiind subsecventă celei de interpretare a textului comunitar, competenţă exclusivă a Curţii de la Luxemburg.