Decizia CCR nr. 443/2024Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată, aceasta este raportată exclusiv la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție. Or, în ceea ce privește incidența actelor obligatorii ale Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, precum și prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea a reținut că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă trebuie să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare, de către legea națională, a Constituției - unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Această ultimă condiție nu poate fi evaluată în cauza dedusă controlului de constituționalitate, întrucât nu sunt menționate, pe lângă art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, alte articole cuprinse în Legea fundamentală care să concretizeze în planul relevanței constituționale principiile, exigențele și standardele cuprinse în dreptul Uniunii Europene, Curtea neputând invoca, din oficiu, temeiuri constituționale. ...