Decizia CCR nr. 678/2014Paragraful 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.11.2014 · dosar 2.130/1/2014
Paragraful 6
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care ridică o problemă de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv legalitatea sesizării Curţii Constituţionale de către o instanţă care nu are competenţa materială să judece fondul cauzei. Astfel, se arată că dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală nu prevăd instituţia plângerii împotriva ordonanţei procurorului şef prin care a fost respinsă ca neîntemeiată o plângere împotriva unei ordonanţe prin care s-a dispus suspendarea urmăririi penale, astfel că instanţa în faţa căreia a fost formulată respectiva plângere nu are temeiul legal, deci competenţa materială de a soluţiona o astfel de cerere. Pe cale de consecinţă, instanţa judecătorească nu are nici competenţa de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, motiv pentru care prezenta excepţie este inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Sursa oficială ↗