Decizia CCR nr. 666/2014Paragraful 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.11.2014 · dosar 726/108/2014
Paragraful 23
19. Astfel, cunoaşterea momentului şi a soluţiei definitive pronunţate de instanţa judecătorească cu privire la plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, fapt de care depinde îndeplinirea obligaţiei legale de predare a permisului de conducere, ţine de diligenţa părţii implicate într-un asemenea proces, de vreme ce prevederile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă stabilesc că, în cadrul procesului civil, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Sursa oficială ↗