Decizia CCR nr. 669/2014Paragraful 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.11.2014 · dosar 2.954/200/2013
Paragraful 16
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 84/1995 şi Legii nr. 1/2011 cu privire la obligativitatea părinţilor de a depune o cerere pentru a retrage copiii de la orele confesionale de Religie, unde aceştia au fost înscrişi şi ale art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Însă, având în vedere notele autorului excepţiei şi considerentele încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că, în realitate, autorul excepţiei critică, pe lângă dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, numai dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare până la data intrării în vigoare a noii legi (respectiv Legea nr. 1/2011) şi dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, care, potrivit art. 361 alin. (1) , a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare. Prevederile legale criticate au următorul conţinut:
Sursa oficială ↗