Decizia CCR nr. 669/2014Paragraful 24

16. Având în vedere aceste prevederi, Curtea constată că includerea Religiei ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu reprezintă eo ipso o problemă de natură a genera nerespectarea libertăţii conştiinţei, câtă vreme dispoziţiile contestate nu generează obligaţii de natură a urma cursuri având ca obiect o anumită religie, contrară convingerilor fiecăruia. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, reprezintă o consacrare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (7) potrivit cărora "Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege". De aceea, caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun nu poate fi opus elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigenţelor constituţionale mai sus arătate, prin îndeplinirea de către stat a obligaţiei de a include această disciplină în planul-cadru de învăţământ. Prin urmare, obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute (a se vedea şi art. 32 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014). Faptul că alineatele (2) ale art. 9 din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 din Legea nr. 1/2011 dau elevului drept de opţiune prin instituirea posibilităţii de a nu participa la aceste cursuri, consacră caracterul opţional al disciplinei, care, de această dată, vizează elevul major, părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor. Drept urmare, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 84/1995, precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 1/2011.