Sari la conținut

Decizia CCR nr. 663/2014Paragraful 41

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
11.11.2014
Dosarul
4.844/324/2013

21. În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară, după ce înlătură inexistenţa aspectelor legate de tardivitate sau inadmisibilitate a plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea şi dispune începerea judecăţii prin încheiere care are valenţele unui rechizitoriu, deci, a unei acuzaţii în materie penală, procurorul şi inculpatul pot formula contestaţie cu privire la acele verificări, sens în care contestaţia se soluţionează "fără participarea procurorului şi a inculpatului". Fiind definitivă din perspectiva formulării acuzaţiei în materie penală, este evident că aspectele consemnate în încheierea dată cu privire la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală au o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând fi decisive, în acest caz, pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie