Decizia ÎCCJ nr. 47/2023 (HP)Punctul VIII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 19.06.2023 · dosar 1.048/1/2023
Punctul VIII
VIII. Dispoziții legale incidente Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal Articolul 5 Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Articolul 155 Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 30 mai 2022 Articol unic La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: (1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului. Legea nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală Articolul 16 Cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale (1) Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: (...) f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; (...). ... Articolul 17 Stingerea acțiunii penale (1) În cursul urmăririi penale acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală, în condițiile prevăzute de lege. (2) În cursul judecății acțiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal. Articolul 309 Punerea în mișcare a acțiunii penale (1) Acțiunea penală se pune în mișcare de procuror, prin ordonanță, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârșit o infracțiune și nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) . Art. 315 - Clasarea (1) Clasarea se dispune când: (...) b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) . ... Art. 342 - Obiectul procedurii în camera preliminară Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Art. 345 - Procedura în camera preliminară (...) (3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Art. 346 - Soluțiile (...) (3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) , dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății; ... b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; ... c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) , ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții. ... (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.“ ...
Sursa oficială ↗