Decizia CCR nr. 641/2014Paragraful 61

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.11.2014 · dosar 9/752/2014
Paragraful 61
52. În ceea ce priveşte rolul procurorului în procedura camerei preliminare, din dispoziţiile de lege criticate, Curtea observă că acesta nu are decât o participare limitată în această etapă procesuală. Plecând de la obiectul procedurii camerei preliminare, de la importanţa probelor în procesul penal, precum şi de la rolul pe care procurorul îl ocupă în procesul penal, Curtea constată că şi acesta din urmă trebuie să se bucure în egală măsură de dreptul la o procedură orală. Curtea a statuat, prin Decizia nr. 190 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, că dispoziţia art. 131 alin. (1) din Constituţie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar această concretizare nu poate să ducă la restrângerea conţinutului dispoziţiei constituţionale.
Sursa oficială ↗