Decizia CCR nr. 616/2014Paragraful 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.11.2014 · dosar 4.670/111/2013
Paragraful 26
17. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că autorii excepţiei sunt beneficiari ai unei dispoziţii emise de primar prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarul aferent dispoziţiei fiind trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Întrucât această din urmă autoritate nu a procedat la analizarea dosarului, autorii au formulat cerere de chemare în judecată, care a fost respinsă ca prematur formulată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Din această perspectivă, prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 care reglementează cu privire la obligaţia entităţilor învestite de lege de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Sursa oficială ↗