Sari la conținut

Decizia CCR nr. 601/2014Paragraful 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.11.2014
Dosarul
16.146/3/2012

20. Faţă de acest cadru procesual, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională. Astfel, art. 34 din Legea nr. 165/2013, referitor la soluţionarea dosarelor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, vizează o etapă procesuală ulterioară în desfăşurarea demersurilor legale întreprinse în vederea recunoaşterii şi valorificării dreptului la despăgubiri cuvenite pentru imobilele a căror restituire în natură nu mai este posibilă. De asemenea, art. 35 din Legea nr. 165/2013 are în vedere o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate. Ca atare, cele două texte de lege criticate nu sunt aplicabile în această etapă a procedurii de restituire a imobilelor la care se referă Legea nr. 165/2013, ceea ce determină, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie