Sari la conținut

Decizia CCR nr. 605/2014Paragraful 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.11.2014
Dosarul
41.735/3/2010

5. Prin Decizia nr. 160 din 31 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 41.735/3/2010*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 34 şi 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ion Vasile N. Niculcea într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri de obligare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor] la desemnarea unui evaluator în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, pentru care primarul municipiului Giurgiu a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent şi, de asemenea, obligarea aceleiaşi comisii la emiterea unei decizii de acordare a titlului de despăgubire pentru suma ce ar fi stabilită de evaluator.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie