Decizia CCR nr. 575/2014Paragraful 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.10.2014 · dosar 1.276/2/2012
Paragraful 17
13. Totodată, art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduce atingere prevederilor art. 16 din Constituţie, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, deoarece creează o inegalitate în drepturi între destinatarii noii legi şi acele persoane care s-au putut adresa instanţei de judecată anterior intrării acesteia în vigoare, fără a aştepta epuizarea noii proceduri administrative care va dura între patru şi şase ani. Garantarea principiului egalităţii este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii ori, după caz, unor discriminări. Aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiul în însăşi substanţa sa, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, are semnificaţia ruperii echilibrului procesual, aceasta fiind favorizată prin încurajarea tergiversării soluţionării dosarelor. Totodată, textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 din Convenţie, deoarece soluţionarea pe cale legislativă a unui proces aflat în faţa instanţelor, prin aplicarea unei legi noi într-un proces pendinte, reprezintă o imixtiune în activitatea judiciară, putând fi analizată din perspectiva încălcării dreptului de acces la justiţie sau a egalităţii de arme.
Sursa oficială ↗