Decizia CCR nr. 596/2014Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că interpretarea textului criticat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2 din 14 aprilie 2014 a dus la formarea unei practici neunitare la nivelul instanţelor ordinare, în privinţa aplicării legii penale mai favorabile în ansamblu sau pe instituţii autonome. Se arată că din interpretarea dată de către instanţa supremă prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 a fost dedusă necesitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii, prin combinarea unor dispoziţii din legi succesive. Se susţine că o astfel de aplicare diferită a legii penale mai favorabile creează o vădită discriminare între persoanele care au săvârşit infracţiuni şi cărora le este aplicată global legea penală mai favorabilă şi cele cărora legea penală mai favorabilă le este aplicată pe instituţii autonome. Se subliniază faptul că, în majoritatea cazurilor, aplicarea pe instituţii a legii penale mai favorabile duce la apariţia unei lex tertia, aspect ce contravine principiilor statului de drept, în general, şi principiului separaţiei puterilor în stat, în mod special. Se mai susţine că modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile criticată încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care permite retroactivitatea legii penale mai favorabile şi nu retroactivitatea dispoziţiilor dintr-o lege penală. Se arată că abordarea criticată contravine şi prevederilor art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, întrucât instanţa supremă ar fi putut impune instanţelor ordinare aplicarea legii penale mai favorabile pe instituţii, potrivit rolului său constituţional referitor la interpretarea şi aplicarea unitară a legii, doar în situaţia în care legiuitorul ar fi prevăzut expres acest mecanism de identificare a legii penale mai favorabile. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.