Decizia CCR nr. 582/2014Paragraful 19

14. În reglementarea Codului de procedură penală din 1968 (art. 136 alin. 1), în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se putea lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă. Vechiul Cod de procedură penală prevedea, în art. 136 alin. 2, că scopul măsurilor preventive putea fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. Potrivit art. 160^8 din Codul de procedură penală din 1968, în cazul cererii de liberare pe cauţiune, dacă instanţa constata că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, stabilea cuantumul cauţiunii şi termenul în care cauţiunea trebuia depusă, încunoştinţând despre aceasta persoana care a făcut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, instanţa admitea în principiu cererea şi fixa termenul pentru soluţionarea ei. Dacă nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dovada de consemnare a cauţiunii nu era depusă, cererea se respingea. Potrivit art. 160^8a alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, în cazul în care se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este întemeiată, instanţa admitea cererea şi dispunea punerea în libertate provizorie a învinuitului sau inculpatului.