Decizia CCR nr. 582/2014Paragraful 24

19. Curtea constată că reglementarea din Codul de procedură penală din 1968 referitoare la liberarea provizorie pe cauţiune condiţiona admiterea în principiu a cererii de depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, după care se proceda la soluţionarea fondului cererii, prin analiza temeiniciei acesteia, cu consecinţa restituirii cauţiunii în situaţia în care cererea era apreciată ca fiind neîntemeiată. Potrivit noului Cod de procedură penală, la înlocuirea măsurii arestării preventive sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune se analizează mai întâi temeinicia cererii de înlocuire şi, dacă aceasta este întemeiată, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată admite în principiu cererea şi stabileşte, totodată, cauţiunea şi termenul pentru depunerea ei, urmând să admită propriu-zis cererea numai dacă se depune cauţiunea în termenul fixat, iar, în caz contrar, să respingă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat. O atare reglementare sporeşte eficienţa procedurii şi respectă, totodată, condiţiile generale referitoare la luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune prevăzute de art. 216 din noul Cod de procedură penală, care în alin. (2) stabileşte că această măsură poate fi dispusă faţă de inculpat în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la alin. (1) , printre care şi cea referitoare la depunerea cauţiunii.