Decizia CCR nr. 564/2014Paragraful 8
Paragraful 8
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, precum şi ordonanţa de urgenţă în ansamblul său sunt neconstituţionale, deoarece Guvernul nu poate legifera în domeniul legilor organice. În speţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 modifică implicit Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Mai arată că executivul şi-a depăşit competenţele delegate de Parlament prin art. 1.I.4 din Legea nr. 182/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, deoarece a legiferat pe calea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor organice. Susţin că motivele din preambulul ordonanţei de urgenţă cu privire la eficientizarea activităţii fiscului şi la efectuarea de economii la cheltuieli sunt false, nefondate şi netemeinice, deoarece în ultimii ani bugetul general consolidat a înregistrat încasări suplimentare faţă de perioadele anterioare, cu efortul implicit al aparatului fiscal. Mai arată că ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în temeiul căruia au fost emise deciziile de eliberare din funcţie nu a fost publicat, contrar Hotărârii Guvernului nr. 561/2009 şi Legii nr. 24/2000, ceea ce atrage inexistenţa şi inopozabilitatea acestuia. Prin deciziile contestate le-a fost limitat şi restricţionat dreptul de a se adresa justiţiei, deoarece posturile eliberate au fost declarate vacante în 7 zile de la data emiterii deciziilor, urmând ca în următoarele 7 zile contestatorii să-şi manifeste opţiunea pentru ocuparea unui post vacant, în acest fel nu s-a ţinut cont de termenele de 30 de zile şi 6 luni prevăzute de Legea contenciosului administrativ.
Sursa oficială ↗