Decizia CCR nr. 550/2014Paragraful 15
Paragraful 15
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare (Decizia civilă nr. 620 din 10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie), dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările şi completările ulterioare, abrogat potrivit art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012.
Sursa oficială ↗