Decizia CCR nr. 517/2014Paragraful 23

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că întreaga motivare formulată de autorul acesteia porneşte de la modalitatea în care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a interpretat dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 în speţa în care autorul excepţiei are calitatea de reclamant. Or, aşa cum instanţa de contencios constituţional a reţinut în jurisprudenţa sa, atribuţia sa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, statuată de art. 146 lit. d) din Constituţie, nu constă în analizarea conformităţii cu normele fundamentale a anumitor interpretări pe care organe, instituţii sau autorităţi publice competente le dau textelor legale în procesul de aplicare a legii la diferite cazuri şi circumstanţe, ci rezidă în controlul efectuat asupra unei pretinse stări de neconstituţionalitate extrinsecă sau intrinsecă a unui text legal. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este singura competentă să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, sens în care este reglementată, la art. 329 din Codul de procedură civilă din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, în prezent art. 514 din noul Cod de procedură civilă, instituţia recursului în interesul legii. În acest sens este Decizia nr. 265 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 23 iulie 2013.