Decizia CCR nr. 518/2014Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2014 · dosar 2.461/88/2013
Paragraful 24
19. Curtea observă că, în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost prima dată invocată în faţa Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 12 septembrie 2013, deci la o dată la care dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 erau în vigoare, producându-şi, aşadar, efectele juridice. La o data ulterioară - 16 ianuarie 2014, deci după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 530 din 12 decembrie 2013 - instanţa judecătorească, fără a observa dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a sesizat prin încheiere Curtea Constituţională, suspendând totodată judecata cauzei până la soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Având în vedere această situaţie particulară, Curtea reţine că, deşi excepţia de neconstituţionalitate va fi respinsă ca inadmisibilă, atât considerentele şi soluţia pronunţată prin Decizia nr. 530 din 12 decembrie 2013, cât şi cele reţinute prin decizia de faţă sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, ceea ce înseamnă că, la continuarea judecării litigiului, instanţa judecătorească va proceda în considerarea celor constatate de Curtea Constituţională prin decizia de admitere menţionată.
Sursa oficială ↗