Decizia ÎCCJ nr. 43/2023 (HP)Punctul 22
Punctul 22
22. Aplicarea legii penale mai favorabile se poate realiza numai în condițiile reglementate de art. 5 și 6 din Codul penal. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a statuat că art. 5 din Codul penal este constituțional în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive, în stabilirea aplicării legii penale mai favorabile. De asemenea, tot în considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reiterat că instanțele pot dispune aplicarea legii penale mai favorabile doar în intervalul dintre momentul la care s-a săvârșit infracțiunea și rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin urmare, în procedura contestației în anulare nu poate fi reanalizată legea penală mai favorabilă în scopul desființării hotărârii judecătorești rămase definitive. ...
Sursa oficială ↗