Decizia CCR nr. 518/2014Paragraful 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.10.2014 · dosar 2.461/88/2013
Paragraful 19
14. Prin această decizie, Curtea, constatând natura gravă a consecinţelor juridice pe care măsura excluderii din partid le produce asupra mandatului aleşilor locali, constând în încetarea acestuia, precum şi numărul semnificativ de astfel de cauze cu care instanţa de contencios constituţional a fost sesizată în precedent, a considerat că se impune reconsiderarea jurisprudenţei sale, fiind necesară o distincţie clară între normele de deontologie proprii partidelor politice şi normele care, instituind drepturi şi obligaţii ale membrilor partidului şi ale organelor statutare, sancţiuni pentru abaterile de la prevederile statutare şi procedurile de urmat în aceste cazuri, au evident natură juridică. Curtea a arătat că aceste norme au forţă juridică obligatorie şi se înscriu în noţiunea de "lege", astfel cum aceasta a fost conturată potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca noţiune autonomă, reţinând, de asemenea, că aceste norme constituie temeiul adoptării unor acte cu natură juridică, iar nu a unor "hotărâri care au caracter de acte politice".
Sursa oficială ↗