Decizia ÎCCJ nr. 7/2023 (RIL)Punctul I

ÎCCJ · recurs în interesul legii · 29.05.2023 · dosar 946/1/2023
Punctul I
I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Problema de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești 19. La data de 28 martie 2023, cu Adresa nr. 6/III-5/2023, în condițiile art. 75 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă fapta de furt săvârșită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a ușilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal sau pe cele ale infracțiunii de furt calificat săvârșit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din același cod. ... 20. La aceeași dată, recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se Dosarul nr. 946/1/2023, cu termen de soluționare la data de 29 mai 2023. ... ...
Sursa oficială ↗