Decizia CCR nr. 495/2014Paragraful 34

19. În ceea ce priveşte art. 1 alin. (3) din Legea nr. 167/2010, prin numeroase decizii, dintre care pot fi amintite Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 515 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 27 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 555 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 25 februarie 2014, Decizia nr. 69 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 25 aprilie 2014, Curtea a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010. Ca atare, Curtea nu a putut reţine critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 116 alin. (2) din Constituţie, în sensul că Agenţia Naţională de Integritate, prin atribuţiile ce i-au fost conferite, a fost instituită - contrar normelor constituţionale menţionate - ca un organ administrativ cu veritabilă activitate jurisdicţională, subordonat Parlamentului.