Decizia CCR nr. 495/2014Paragraful 41

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.10.2014 · dosar 1.367/2/2013
Paragraful 41
26. În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că dispoziţiile art. 34 alin. (1) -(3) din Legea nr. 176/2010 ar contraveni prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie deoarece legea a fost adoptată cu depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut la art. 147 alin. (1) din Constituţie, Curtea a observat, prin Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, precitată, că dispoziţiile constatate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010. În condiţiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen - Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 şi intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010 - se aplică prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (1) , potrivit cărora "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare [... ] constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul [... ] nu pun[e] de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei". Prin urmare, la data de 20 iunie 2010, dispoziţiile neconstituţionale din Legea nr. 144/2007 şi-au încetat efectele juridice, nemai putându-se aplica. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează însă, ele aplicându-se doar începând cu data de 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010. Curtea a reţinut că prevederile art. 34 alin. (1) -(3) din Legea nr. 176/2010 nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, rămase definitive până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţie, "De la data publicării, deciziile [...] au putere numai pentru viitor".
Sursa oficială ↗