Decizia CCR nr. 459/2014Paragraful 24

20. Pe de altă parte, dacă s-ar considera că decretul Preşedintelui poate fi supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ar însemna că există o diferenţă de regim juridic al actelor prin care se realizează numirea judecătorilor constituţionali. Astfel, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, nu există niciun fundament constituţional în baza căruia decretele Preşedintelui României emise în temeiul dispoziţiilor art. 142 din Constituţie să fie supuse controlului judecătoresc, câtă vreme hotărârile Camerei Deputaţilor şi Senatului, emise în temeiul aceloraşi dispoziţii constituţionale, sunt cenzurate de către însăşi Curtea Constituţională. Or, atunci când este vorba de instituţii fundamentale, de rang constituţional, protecţia constituţională oferită acestora trebuie să fie unitară. În raport cu rolul Curţii în ansamblul instituţiilor fundamentale ale statului este firesc ca Plenul Curţii să fie singura autoritate îndreptăţită să analizeze şi să constate situaţiile care pot afecta acest mandat, cenzurând astfel actele emise cu nesocotirea competenţelor constituţionale. De lege lata, actul de numire este supus unui tratament juridic diferit, în sensul că ar putea fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ doar decretul Preşedintelui României, în timp ce hotărârile Camerei Deputaţilor şi Senatului pot fi cenzurate doar de către Curtea Constituţională. De aceea se apreciază că expresia "act emis în executarea legii" nu ar trebui să vizeze şi cazurile în care se numeşte un judecător al Curţii Constituţionale prin decret prezidenţial.