Decizia CCR nr. 408/2014Paragraful 26

22. Însă intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care de cele mai multe ori au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.