Decizia CCR nr. 317/2014Paragraful 28

21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 arată că acestea îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4 din acelaşi act normativ. Intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care, de cele mai multe ori, au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Termenul optim de soluţionare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficienţă în realizarea justiţiei, iar previzibilitatea acestuia conferă părţilor posibilitatea de a estima evoluţia etapelor procesuale în timp.