Decizia ÎCCJ nr. 31/2023 (HP)Punctul IV

IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Asupra admisibilității sesizării 31. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: (i) sesizarea este formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 4.880/2/2022 aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; ... (ii) instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel București - este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 25 alin. (3) și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca instanță de recurs; ... (iii) instanța care formulează sesizarea - Curtea de Apel București - este competentă, față de dispozițiile art. 10 alin. (2) prima teză coroborat cu art. 25 alin. (3) și art. 20 din Legea nr. 554/2004, să soluționeze recursul declarat împotriva unei sentințe pronunțate, în primă instanță, de Tribunalul București - Secția de contencios administrativ și fiscal într-un proces având ca obiect cuantificarea/lichidarea penalităților de întârziere stabilite anterior în cursul procedurii de executare silită specifică materiei contenciosului administrativ; ... (iv) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată în recurs depinde de chestiunile de drept a căror lămurire se cere, respectiv: (1) interpretarea coroborată a art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 și a art. 906 din Codul de procedură civilă (modificat și completat prin Legea nr. 310/2018), spre a se analiza dacă reiese dreptul creditorului unei obligații stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată de instanța de contencios administrativ și fiscal, de a solicita în mod repetat fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere, anume pentru trecerea mai multor intervale succesive de 3 luni în care se pretinde că debitorul nu a executat obligația prevăzută în titlul executoriu, precum și (2) interpretarea coroborată a art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă și a art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, spre a se verifica dacă în situația unui concurs între efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și caracterul obligatoriu al deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție vizând dezlegarea dată unei probleme de drept, în situația în care ambele sunt incidente într-un proces, dar soluționează în mod diferit o problemă de drept, are prioritate de aplicare autoritatea de lucru judecat sau dezlegarea obligatorie a instanței supreme. Astfel, interpretările în discuție sunt esențiale pentru a se stabili admisibilitatea acțiunii (ca o condiție sine qua non pentru soluționarea pe fond a litigiului) și eventualul caracter fondat al căii de atac cu care a fost învestită instanța de sesizare. Totodată, chestiunea de drept sesizată este una reală, cu un grad de dificultate suficient de mare; ... (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă și nu rezultă a face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare sau pronunțat ori al unei alte hotărâri obligatorii pronunțate de instanța supremă. Referitor la prima întrebare adresată, normele juridice menționate sunt reflectate de forme de reglementare intrate în vigoare în cursul anului 2018, fie ca efect al Legii nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 30 iulie 2018, fie ca efect al Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Într-adevăr, prin Decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 mai 2018, s-a decis cu caracter obligatoriu că: „În interpretarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare: - termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 din Codul de procedură civilă, termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația; - penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare; - în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației la care se aplică penalitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru.“ În considerentele deciziei sus-menționate, instanța supremă a arătat între altele că „75. .... art. 906 alin. (4) are un conținut similar art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, existând rațiuni pentru care, cel puțin sub aspectele care se suprapun, cele două articole să fie interpretate în mod similar, afară de situația în care există argumente contrare deduse din specificitatea raporturilor de contencios administrativ .... 93. În schimb, în ceea ce privește data până la care se stabilesc penalitățile, art. 906 alin. (3) din Codul de procedură civilă, la care face trimitere art. 24 din Legea nr. 554/2004, prevede că penalitățile se stabilesc «până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu». 94. Această sintagmă trebuie interpretată în contextul întregului articol 24 din Legea nr. 554/2004, analiza coroborată conducând la concluzia că aceste penalități nu pot curge după împlinirea termenului de trei luni, în care debitorul ar fi trebuit să își execute obligația.“ Deși Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a raportat în analiza efectuată la reglementarea art. 906 din Codul de procedură civilă, forma de reglementare relevantă avută în vedere a fost „(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.“, în legătură cu care se pronunțase, de altfel, și Decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit căreia „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități“. Or, ulterior Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, reglementarea art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a fost modificată prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018. Procesului de față, implicând o procedură de executare silită specifică materiei contenciosului administrativ, declanșată la nivelul anului 2019 (Dosar nr. 6.119/3/2019), îi este incidentă forma de reglementare a art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, fiind contemporană totodată și noua reglementare a art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultat al modificării și completării prin Legea nr. 310/2018. În consecință, ulterior pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018 a intervenit o modificare în cadrul normativ avut în vedere de către instanța supremă la momentul respectiv, ce implică o analiză a măsurii în care noul context de reglementare este susceptibil de interpretarea deja existentă în considerarea deciziei amintite, respectiv Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, în sensul că penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de trei luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare, sau a avut ca efect conferirea în beneficiul creditorului a unui drept de a obține fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlul executoriu, până la stingerea ei completă. Într-adevăr, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a mai fost învestit cu necesitatea interpretării dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și cu ocazia pronunțării Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2021, prin care s-a dispus că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, după pronunțarea de către instanța de executare asupra cererii creditorului de fixare a sumei datorate cu titlu de penalități sau, în lipsa unei astfel de cereri, după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, nu mai este admisibilă formularea de către creditor, în temeiul acestei norme speciale, a cererii de stabilire a despăgubirilor pentru neexecutarea în natură a obligației de a face care implică faptul personal al debitorului.“ Totuși, în cazul acestei decizii, instanța supremă a exclus relevanța Legii nr. 310/2018 pentru analiza efectuată, arătând că „52. ...., este de observat că atât părțile litigante, cât și instanța titulară a sesizării se raportează în mod greșit, în propriile analize, la art. 24 din Legea nr. 554/2004 prin coroborare cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate, începând cu data de 21 decembrie 2018, prin Legea nr. 310/2018, deși aceste modificări se aplică - potrivit art. 24 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă - doar executărilor silite începute după intrarea lor în vigoare. Or, în speță, procedura specială de executare a fost demarată de creditor anterior acestui moment, respectiv la data de 7 noiembrie 2014 (Dosarul nr. 7.895/118/2014 al Tribunalului Constanța, înregistrat ulterior ca Dosarul nr. 842/99/2015 pe rolul Tribunalului Iași). 53. În prezenta decizie vor fi avute în vedere dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data începerii procedurii speciale de executare silită - 7 noiembrie 2014, precum și ale art. 891 și 905 din Codul de procedură civilă, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012 (care au devenit art. 892 și, respectiv, art. 906 din Codul de procedură civilă, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015), doar în aceste condiții chestiunea de drept sesizată putând fi considerată că are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei...“. În concluzie, nici prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, și nici prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2021 nu s-a realizat vreo analiză asupra dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, raportat la art. 906 din Codul de procedură civilă, modificat și completat prin Legea nr. 310/2018. În consecință, apreciază instanța de trimitere, condiția noutății chestiunii de drept apare a fi îndeplinită. Referitor la cea de-a doua întrebare propusă spre analiză, instanța de trimitere arată că o lămurire a raportului dintre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asociat unei hotărâri judecătorești definitive și efectul unei decizii pronunțate în condițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă nu se identifică într-o decizie cu caracter obligatoriu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru ipoteza în care ambele sunt incidente într-un proces, dar soluționează în mod diferit o problemă de drept. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, în lipsa unei definiții legale a „noutății“ și a unor criterii de determinare a acesteia, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. În practica instanței supreme cu privire la criteriile de stabilire și de identificare a cerinței „noutății“ s-a statuat cu caracter de principiu că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor. Or, în speță, deși reglementarea legală nu este de dată recentă, implicând analiza dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în vigoare începând cu data de 15.02.2013, totuși nu reiese a exista o jurisprudență suficient de consistentă care să fi statuat cu privire la problema de drept în discuție și care să permită deci conturarea unei practici stabile a instanțelor de judecată. Instanța de trimitere conchide în sensul îndeplinirii condiției noutății și în cazul celei de-a doua întrebări adresate, deși reglementările vizate, anume art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă și art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se aplică deja de aproximativ 9 ani, fără însă a exista coordonate consistente în jurisprudența instanțelor judecătorești din care să rezulte necesitatea de a favoriza în raporturile juridice dintre părți fie efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, fie caracterul obligatoriu al hotărârii pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, atunci când hotărârea judecătorească definitivă și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ar interpreta de manieră contrară contextul normativ invocat într-un proces. Se apreciază că utilitatea, în dosarul principal, a unui răspuns pentru cea de-a doua întrebare intervine în măsura în care răspunsul pe care Înalta Curte de Casație și Justiție l-ar da de manieră directă (prin dispozitivul deciziei ce se va pronunța) sau indirectă (prin considerentele deciziei ce se va pronunța) primei întrebări ar fi într-un sens similar sau identic soluției din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, întrucât, într-o astfel de ipoteză, ar fi contrară modului de interpretare a normelor juridice ale art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 din Codul de procedură civilă reieșit din hotărâri judecătorești definitive pronunțate anterior în cursul aceleiași proceduri de executare silită vizându-i pe creditorul A. și pe debitorii Primăria Municipiului București și municipiul București, prin primarul general. ... ... ... B. Asupra fondului chestiunii de drept 32. Cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, instanța de trimitere și-a argumentat punctul de vedere în sensul următor: + Prima chestiune de drept supusă dezlegării 33. Raportându-se la dispozițiile art. 24 alin. (3) și (4) și ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 212/2018, instanța de trimitere arată că art. 24 din lege stabilește două etape ale procedurii de executare silită proprii materiei contenciosului administrativ: a) în prima etapă, ca urmare a omisiunii debitorului de respectare a obligațiilor instituite prin titlul executoriu, instanța judecătorească aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă; ... b) în cea de-a doua etapă, în măsura în care debitorul a persistat în conduita de neexecutare a obligațiilor instituite prin titlul executoriu, instanța judecătorească fixează/stabilește suma datorată statului în considerarea amenzii aplicate în prima etapă, respectiv suma datorată creditorului ca urmare a penalităților acordate tot în prima etapă. ... ... 34. Lectura atentă a dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 permite constatarea faptului că doar art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 face trimitere la art. 906 din Codul de procedură civilă, fără însă ca o astfel de trimitere să se mai regăsească de manieră explicită și la art. 24 alin. (4) amintit. ... 35. Astfel, instanța de trimitere apreciază că este evident că, în situația art. 24 alin. (3) , corespunzător primei etape a procedurii de executare silită reglementate de Legea nr. 554/2004, există o completare a acestei norme juridice cu art. 906 din Codul de procedură civilă, fără însă ca o astfel de certitudine să mai existe și în cazul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, vizând cea de-a doua etapă indicată anterior, textul legal nemaiconținând nicio trimitere explicită la art. 906 din Codul de procedură civilă. ... 36. În aceste condiții, pentru ca art. 906 din Codul de procedură civilă să fie relevant în cea de-a doua etapă a procedurii de executare silită, aplicabilitatea sa ar trebui dedusă pe cale de interpretare, fie în considerarea art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fie ca urmare a faptului că norma juridică respectivă era incidentă în prima etapă de executare silită. ... 37. Analiza art. 906 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 310/2018, indică următoarele concluzii: – alin. (1) al textului legal nu prezintă relevanță pentru art. 24 din Legea nr. 554/2004 în vederea completării, întrucât legea specială a contenciosului administrativ detaliază propriile condiții pentru declanșarea și desfășurarea procedurii de executare silită; ... – alin. (2) și (3) ale textului legal sunt relevante în principiu pentru art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât stabilesc modul de aplicare a penalităților atât pentru obligațiile evaluabile în bani, cât și pentru cele neevaluabile în bani, ceea ce norma juridică din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu detaliază, ci indică posibilitatea de acordare a unor penalități în condițiile art. 906 din Codul de procedură civilă; ... – alin. (6) și (7) ale textului din Codul de procedură civilă nu sunt relevante pentru art. 24 din Legea nr. 554/2004, întrucât Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 detaliază la art. 25 procedura de judecată proprie materiei și conține la art. 24 alin. (4) dispoziții specifice privind acordarea despăgubirilor; ... – alin. (5) al art. 906 din Codul de procedură civilă nu este relevant pentru analiza de față; ... – alin. (4) al textului legal prezintă, în prima sa teză, o formulare similară art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fiind în legătură cu fixarea/lichidarea penalităților de întârziere, dar dezvoltă o a doua teză care nu se regăsește în conținutul art. 24 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anume posibilitatea de fixare/lichidare în mod repetat a penalităților respective pentru intervale succesive de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. ... ... 38. Referitor la alin. (4) al art. 906 din Codul de procedură civilă, din moment ce textul legal este menit a reglementa un aspect privind fixarea/lichidarea penalităților de întârziere, iar nu stabilirea lor, se poate afirma că este lipsit de relevanță în contextul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât această din urmă normă juridică reglementează prima etapă a procedurii de executare silită din materia contenciosului administrativ, anume aceea în care se aplică amenda și se acordă penalitățile, iar nu cea de-a doua etapă a procedurii de executare silită, când sumele respective se fixează/lichidează. ... 39. Pe de o parte, dacă cele două etape ale procedurii de executare silită din materia contenciosului administrativ prezintă autonomie, faptul că art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trimite la art. 906 din Codul de procedură civilă este indiferent pentru art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, din moment ce ultima normă juridică nu mai trimite la art. 906 din Codul de procedură civilă, lipsind deci voința legiuitorului de completare expresă și a celei de-a doua etape a procedurii de executare silită din materia contenciosului administrativ cu principiile dreptului comun de la art. 906 alin. (4) din cod. ... 40. Pe de altă parte, dacă cele două etape amintite se găsesc într-o simbioză esențială, trimiterea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 la art. 906 din Codul de procedură civilă este suficientă pentru ca ansamblul reglementării acestei din urmă norme juridice din dreptul comun să fie relevant prin prisma principiilor sale fundamentale și pentru procedura de executare silită proprie contenciosului administrativ, deci inclusiv pentru art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. ... 41. Totuși, apreciază instanța de trimitere, reținând și dispozițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004, art. 24 în discuție este incontestabil o normă specială în raport cu art. 906 amintit, primul text legal fiind reglementat într-o lege cu caracter special, ce stabilește o procedură cu caracter derogatoriu, specifică materiei contenciosului administrativ, inclusiv sub aspectul executării silite. ... 42. Or, modificarea operată de legiuitor asupra Codului de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018 privește dreptul comun, fără însă ca o modificare similară să se regăsească și în cazul legii speciale a contenciosului administrativ. ... 43. În aceste condiții, nu este excesivă îndoiala că modificarea operată de legiuitor prin Legea nr. 310/2018 cu privire la art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar fi relevantă și pentru art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme o intervenție asupra dreptului comun este în principiu indiferentă cu privire la norma specială. ... 44. Însă, art. 622 din Codul de procedură civilă stabilește cu caracter general regula că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se duce la îndeplinire de bunăvoie [alin. (1) ], respectiv că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, ce are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu [alin. (2) și (3) ]. ... 45. În consecință, scopul executării silite este să asigure creditorului îndeplinirea de către debitor întocmai și în integralitate a obligației/obligațiilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă. ... 46. În strânsă legătură cu principiul fundamental afirmat de art. 622 din Codul de procedură civilă, și art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă pune la îndemâna creditorului instrumente eficiente pentru determinarea debitorului la executarea obligației cu caracter personal ce îi incumbă, existând posibilitatea obligării sale în mod continuu și repetat la plata penalităților, prin fixarea/lichidarea lor, până la data conformării. ... 47. Instanța de trimitere indică, în susținerea argumentelor prezentate în cele de mai sus, considerentele reținute în hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 7.01.2014 în Cauza Fundația Cămine de Elevi ale Bisericii Reformate și Stanomirescu împotriva României. ... 48. Așadar, conform concluziilor instanței de trimitere, de esența hotărârii judecătorești definitive este executarea sa, aparținând creditorului să aprecieze măsura în care insistă în mecanismul executării silite spre a determina debitorul să se conformeze obligației ce îi incumbă, motiv pentru care art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă pune la dispoziția creditorului instrumente eficiente în acest scop prin permiterea fixării repetate a penalităților acordate, pentru fiecare interval succesiv de 3 luni în care debitorul își menține conduita de a nu executa ceea ce îi incumbă. ... 49. Referitor la raportul dintre art. 24 din Legea nr. 554/2004 și art. 906 din Codul de procedură civilă, formele în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 212/2018 și prin Legea nr. 310/2018, sunt indicate aspecte analizate în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, paragrafele 75 și 93-98, și în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 21/2021, paragrafele 60-61, 64-66, 72-74. ... 50. Totuși, analiza efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în deciziile nr. 12/2018 și nr. 21/2021 privește un context legislativ care a fost modificat și completat prin Legea nr. 212/2018 referitor la Legea nr. 554/2004, respectiv Legea nr. 310/2018 referitor la Codul de procedură civilă, cu mențiunea că acest din urmă act normativ a stabilit în mod explicit continuarea procedurii de executare silită la cererea creditorului până la executarea obligației incumbând debitorului, prin constrângerea sa ca urmare a fixării/lichidării succesive a penalităților stabilite inițial în principiu. ... 51. În opinia instanței de trimitere, modificarea operată în dreptul comun - Legea nr. 310/2018 - cu privire la art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă ridică întrebarea legitimă dacă mecanismul specific celei de-a doua etape de executare silită proprii materiei contenciosului administrativ permite în continuare, prin art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca obligația stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă în sensul art. 24 alin. (1) din același act normativ să fie înlocuită definitiv, la împlinirea celor 3 luni vizate de art. 24 alin. (4) indicat și în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 12/2018, în caz de neexecutare, cu o obligație de plată a penalităților fixate și a eventualelor despăgubiri solicitate de creditor, având consecința închiderii executării silite, chiar și atunci când obligația inițială instituită judecătorește a fost ignorată de autoritatea publică debitoare. ... 52. Altfel spus, ar fi necesar a se lămuri măsura în care dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 6 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și de art. 21 din Constituția României, devine iluzoriu, prin faptul că ordinea juridică internă a statului român ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părți, doar ca urmare a plății unei sume de bani, rezultată în principiu din fixarea/lichidarea penalităților acordate potrivit art. 24 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004. ... Cea de-a doua chestiune de drept supusă dezlegării 53. Codul de procedură civilă conferă deciziei date de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea problemelor de drept un caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că instanțele judecătorești sunt obligate să aplice sau să interpreteze norma juridică vizată de acea dezlegare în sensul stabilit de instanța supremă. ... 54. Totodată, efectele autorității de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 din Codul de procedură civilă, sunt: (1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicția între dispozitivele hotărârilor judecătorești; (2) efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părți să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. ... 55. Excepția autorității de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorității de lucru judecat. ... 56. Elementele autorității de lucru judecat, atunci când se urmărește blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: a) părțile, b) obiectul și c) cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele procese, după cum urmează: a) părțile trebuie să participe în ambele procese în aceeași calitate, adică să figureze în ambele cereri fie în calitate de titulari de drepturi, fie în calitate de obligat în raportul juridic dedus judecății, fiind avută în vedere identitatea lor juridică; ... b) obiectul privește atât pretenția formulată prin cerere, cât și dreptul subiectiv invocat; identitatea de obiect presupune reclamarea aceluiași beneficiu juridic imediat cu cel dedus judecății anterior, formularea aceleiași pretenții, nu numai cu referire la obiectul material, ci și la dreptul subiectiv care poartă asupra acestuia. Pentru a stabili existența identității de obiect trebuie analizat comparativ acest element al cererii de chemare în judecată cu ceea ce a stabilit instanța anterior; ... c) cauza este fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii; pentru a exista identitate de cauză trebuie să se regăsească același fundament (act sau fapt juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii. Nu trebuie confundată cauza cu scopul urmărit prin introducerea acțiunii, pentru că este posibil să se tindă la obținerea aceleiași finalități, dar pe temeiuri juridice diferite, astfel că incidența autorității de lucru judecat este exclusă. ... ... 57. În cazul efectului pozitiv nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă poate fi opusă ca apărare de fond. ... 58. În concluzie, efectul pozitiv presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, iar efectul negativ oprește o nouă judecată în fond. ... 59. Potrivit art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.“ ... 60. În interpretarea textului menționat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reținut că, „în privința considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluția din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente așa-numite «decisive», explicația și fundamentul soluției, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absența lor soluția fiind neclară, necunoscându-se limitele judecății și nici aspectele tranșate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat și acele motive care conțin ele însele, separat de soluția din dispozitiv (și făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre așa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranșeze aspecte ale litigiului dedus judecății de o manieră incidentală, așa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluția din dispozitiv, ci conțin ele însele soluția asupra unei apărări (…). A nega efectul autorității de lucru judecat unei soluții date de instanță asupra unui punct litigios supus dezbaterii părților, doar pe motiv că soluția se regăsește în considerente, înseamnă a contesta însuși fundamentul autorității de lucru judecat - verificarea jurisdicțională care dă răspuns contestației făcute de părți - și de a deschide șirul altor procese.“ (a se vedea A. Nicolae în Noul Cod de procedură civilă. Comentat și adnotat, vol. I - art. 1-526, colectiv de autori sub coordonarea V.M. Ciobanu și M. Nicolae, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 952-955; în opinie similară a se vedea și M. Tăbârcă, Drept procesual civil, vol. II - Procedura contencioasă în fața primei instanțe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, București, 2013, pag. 586-587, dar și G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015, pag. 565-566). ... 61. În cauza de față, spre a nu interveni antepronunțarea, instanța de trimitere nu poate afirma că hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. 6.119/3/2019, nr. 5.059/2/2020 și nr. 4.594/2/2021 se bucură sau nu de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, însă, în măsura în care va fi reținut efectul amintit, considerentele reproduse anterior din textul acelor hotărâri judecătorești sunt susceptibile de a tranșa premise ale deciziei ce va fi pronunțată de instanța de recurs, anume faptul că și în procedura de executare silită specifică materiei contenciosului administrativ un creditor este îndreptățit să solicite fixarea sumei definitive cu titlu de penalități de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu își execută obligația prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă. ... 62. La fel ca în cazul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, și hotărârea judecătorească prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă între părțile cauzei se bucură de obligația respectării efectului pozitiv asociat autorității de lucru judecat. ... 63. Or, atunci când, într-un proces ulterior, instanța judecătorească se găsește confruntată cu obligația de a respecta atât art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, cât și art. 430 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv hotărârea judecătorească definitivă ce se bucură de autoritate de lucru judecat dezleagă în mod diferit o chestiune de drept esențială sau importantă în acel proces, trebuie lămurit căreia dintre cele două hotărâri trebuie să îi fie acordată prioritate, respectarea ambelor nefiind în mod obiectiv posibilă din cauza contrarietății lor. ... 64. Instanța de trimitere mai subliniază că o analiză circumstanțială, anume de la caz la caz, nu pare să fie posibilă, întrucât de fiecare dată vor fi în concurs ambele hotărâri amintite, astfel că judecătorului îi va incumba să o aplice fie pe cea care tranșează cu caracter general și obligatoriu chestiunea de drept potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, fie pe cea care a stabilit cu autoritate de lucru judecat în sens contrar modul de interpretare și aplicare a unei norme juridice în raportul concret dintre părțile procesului. ... 65. În ipoteza în care decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în condițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă ar fi ulterioară hotărârii judecătorești ce se bucură de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în legătură cu interpretarea sau aplicarea normei juridice, caz în care s-ar putea considera că intervine un element nou care să diferențieze cauza juridică a celor două procese (cel inițial în care a fost deja pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă și cel ulterior în care se invocă efectul respectiv), deși textul legal va fi același în ambele situații, doar una dintre interpretările posibile aflate în concurs va fi prevalentă potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ... 66. Totuși, argumentează instanța de trimitere, ipoteza respectivă nu epuizează situațiile posibile, întrucât nu este exclusă nici împrejurarea în care hotărârea judecătorească definitivă în legătură cu care se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat să fie ulterioară deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată cu omiterea acestei din urmă soluții cu caracter obligatoriu. ... 67. De fiecare dată însă, judecătorul, ce se va găsi învestit ulterior cu analiza normei juridice interpretate diferit prin cele două categorii de hotărâri judecătorești, va trebui ca, în noul proces, să își întemeieze soluția și considerentele pe una dintre cele două, aplicarea ambelor nefiind posibilă după cum s-a arătat deja, din cauza caracterului lor contradictoriu. ... 68. La nivelul Uniunii Europene, fiind confruntată cu o problemă de principiu similară, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în Cauza C-429/19 Cabinet de Avocat U.R. împotriva Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, MJ și NK, a reținut, prin dispozitiv că „... 2) Dreptul Uniunii se opune ca, în cadrul unui litigiu privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), o instanță națională să aplice principiul autorității de lucru judecat atunci când acest litigiu nu privește o perioadă de impozitare identică cu cea care era în discuție în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce a dobândit respectiva autoritate și nici nu are același obiect ca acesta, iar aplicarea principiului menționat ar împiedica luarea în considerare, de către instanța amintită, a reglementării Uniunii în materie de TVA.“. ... 69. Așadar, instanța din Luxemburg s-a referit, într-o cauză concretă, la concursul dintre efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și obligativitatea dreptului Uniunii Europene, inclusiv prin prisma hotărârilor pronunțate de instanța respectivă. ... ... ... ...