Decizia ÎCCJ nr. 34/2023 (HP)Punctul VII
Punctul VII
VII. Jurisprudența instanțelor naționale
38. Curțile de apel Alba Iulia, București, Pitești, Ploiești și Suceava au transmis practică judiciară asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, iar curțile de apel București, Galați și Iași au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra aceleiași chestiuni din care au rezultat mai multe opinii. ...
39. Într-o primă opinie s-a apreciat că, prin edictarea art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004, legiuitorul a dorit să limiteze numărul și calificarea sporurilor avute în vedere la actualizarea pensiei de serviciu la cele existente la data pensionării, în situația în care între timp s-ar fi instituit și alte sporuri, iar nu aplicarea procentelor de la acel moment la indemnizația brută lunară (compusă din indemnizația de încadrare și sporuri) a magistratului aflat în activitate (Curtea de Apel București - Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, tribunalele București, Ialomița și Ilfov). ...
40. Într-o a doua opinie s-a apreciat că sintagma din cuprinsul art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 trebuie interpretată, în contextul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că la actualizarea pensiei de serviciu trebuie luate în considerare, în procent, sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu (tribunalele Teleorman, Galați și Iași). ...
41. S-a exprimat și opinia nuanțată conform căreia sintagma respectivă trebuie interpretată în sensul că la actualizarea pensiei de serviciu se au în vedere indemnizația și sporurile de care beneficiază un magistrat în activitate, fără a prezenta relevanță că, la data pensionării, modul de calcul al indemnizației era diferit (Tribunalul Vaslui). ...
42. Au fost identificate următoarele hotărâri judecătorești definitive: deciziile civile nr. 742 din 11 martie 2020, nr. 1.678 din 18 aprilie 2020 și nr. 610/2022 din 3 februarie 2022 ale Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, Decizia civilă nr. 2.426 din 16 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, Decizia civilă nr. 346/2020 din 25 martie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă, Decizia civilă nr. 4.132/2021 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și Decizia nr. 1.054 din 4 octombrie 2022 a Curții de Apel Suceava - Secția I civilă. ...
43. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. ... ...
Sursa oficială ↗