Decizia CCR nr. 440/2014Paragraful 14

10. Se observă că instanţa europeană a argumentat că directiva vizează, în mod generalizat, toate persoanele şi mijloacele de comunicare electronică şi datele privind traficul fără a fi operată vreo diferenţă, limitare sau excepţie în funcţie de obiectivul combaterii infracţiunilor grave şi că aceasta nu garantează faptul că autorităţile naţionale competente nu au acces la date şi că nu pot să le utilizeze decât în scopul prevenirii, depistării şi urmăririi penale a infracţiunilor care pot fi considerate suficient de grave pentru a justifica o astfel de ingerinţă. Se susţine că, dimpotrivă, Directiva 2006/24/CE face trimiteri generale la infracţiuni grave, aşa cum ele sunt definite în dreptul intern al fiecărui stat membru şi că nu prevede în mod clar condiţiile materiale şi procedurale în care autorităţile interne pot avea acces la date şi le pot utiliza ulterior, accesul la date nefiind condiţionat de controlul prealabil al unei instanţe sau al unei entităţi administrative independente.