Decizia CCR nr. 440/2014Paragraful 72

66. Totodată, Curtea reţine că Legea nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 18 octombrie 2000, prevede la art. 10 alin. (1) că "Serviciul de Informaţii Externe este autorizat să folosească persoane juridice sub acoperire, înfiinţate în condiţiile legii, să utilizeze metode specifice, să creeze şi să deţină mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, protecţia, evaluarea, valorificarea şi stocarea datelor şi informaţiilor referitoare la siguranţa naţională", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "Folosirea mijloacelor de obţinere, verificare şi valorificare a datelor şi a informaţiilor nu trebuie să lezeze în niciun fel drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau reputaţia lor ori să îi supună la îngrădiri ilegale". De asemenea, potrivit art. 11 al Legii nr. 1/1998, "Serviciul de Informaţii Externe are dreptul, în condiţiile prevăzute de lege, să solicite şi să obţină de la autorităţile publice române, agenţi economici, alte persoane juridice, precum şi de la persoane fizice informaţii, date sau documente necesare îndeplinirii atribuţiilor sale". Prin urmare, Curtea constată că Legea nr. 1/1998 nu reglementează în mod distinct accesul Serviciului de Informaţii Externe la datele reţinute de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, acest acces fiind însă reglementat de art. 13 din Legea nr. 51/1991, fără a fi condiţionat deci de autorizarea prealabilă a unei instanţe judecătoreşti.