Decizia CCR nr. 437/2014Paragraful 9

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 15 din Constituţie, autorii excepţiei solicitând, de fapt, aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969. Se arată că nepreluarea instituţiei aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cuprinsul actualului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, determinată de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive sub imperiul Codului penal din 1969, prin care au fost dispuse pedepse penale într-un cuantum inferior maximului special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite. Se susţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin nici prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât categoriile de persoane condamnate indicate de autorii excepţiei se află în situaţii juridice diferite, unele fiind condamnate prin hotărâri rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal la pedepse penale ce depăşesc maximul special prevăzut de acesta pentru faptele comise, iar celelalte fiind condamnate în aceleaşi condiţii, la pedepse penale ce nu depăşesc acest maxim.