Decizia CCR nr. 505/2014Paragraful 8

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că autorul excepţiei critică mai degrabă dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi că acesta este nemulţumit de limitele în care pot fi aplicate prevederile art. 6 din Codul penal. Se susţine că, prin textul criticat, legiuitorul a făcut distincţie, în privinţa aplicării facultative a legii penale mai favorabile, între persoanele condamnate definitiv conform Codului penal din 1969 şi cele ale căror cauze erau în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Se arată că acesta este un prim criteriu obiectiv, ce justifică tratamentul juridic diferit criticat, la care se adaugă cuantumul pedepselor stabilite potrivit dispoziţiilor Codului penal din 1969, care trebuie să fie mai mare decât maximul special prevăzut de Codul penal pentru infracţiunile săvârşite, pentru ca persoanele condamnate conform legii vechi să poată beneficia de aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile. Se susţine, astfel, că cele două categorii de persoane condamnate se află în situaţii juridice diferite, motiv pentru care textul criticat nu contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, ci reprezintă o materializare a acestora, cu limitele arătate la art. 4 din Legea nr. 187/2012. Se arată că, în acest fel, legiuitorul a realizat un echilibru între principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile, reglementat la art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi principiul autorităţii de lucru judecat.