Decizia CCR nr. 412/2014Paragraful 21
Paragraful 21
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la critica de neconstituţionalitate extrinsecă privind încălcarea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, că aceasta nu poate fi primită, întrucât se referă la domeniul de reglementare a legilor, respectiv la procedura de adoptare a legilor; or, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. Chiar dacă această ordonanţă de urgenţă a fost aprobată prin Legea nr. 165/2011, nu se poate susţine că aceasta a modificat Legea nr. 119/2010, ci a reglementat instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivităţii, scopul fiind acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere, aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. De altfel, Curtea reţine că Legea nr. 165/2011 care aprobă această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţie, ca lege organică, aşa cum rezultă din cuprinsul ei. Totodată, prin Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, Curtea Constituţională a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (devenită Legea nr. 165/2011).
Sursa oficială ↗