Decizia CCR nr. 400/2014Paragraful 28

22. Ce-a de-a doua critică o reprezintă susţinerea potrivit căreia accesul liber la justiţie al unei persoane care nu are studii juridice este încălcat prin obligaţia ce-i incumbă acesteia de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată motivele de drept pe care aceasta se întemeiază, potrivit art. 194 lit. d) teza a doua din Codul de procedură civilă, sub sancţiunea anulării cererii. Această sancţiune operează în cazul în care aceste motive de drept lipsesc, iar în termen de 10 zile de la primirea comunicării ce învederează lipsa lor nu se face această completare, potrivit art. 200 alin. (1) -(3) din Codul de procedură civilă. Referitor la această critică, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 194 lit. d) teza a doua din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde arătarea motivelor de drept pe care se întemeiază. Curtea observă că indicarea "motivelor de drept", în accepţiunea legiuitorului, nu este sinonimă cu indicarea textelor de lege pe care se întemeiază pretenţia reclamantului. Prin urmare, expunerea situaţiei de fapt cu claritate dă posibilitatea judecătorului de a identifica motivele de drept, în exercitarea rolului său activ. Astfel, judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, obligat fiind, în cursul procesului, să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, potrivit art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.