Decizia CCR nr. 266/2014Paragraful 7

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care aplicarea acestor dispoziţii procedurale este extinsă la aspecte care ţin de judecarea propriu-zisă a cererii de chemare în judecată. Arată că, atât timp cât a indicat motivele de fapt şi de drept în cererea de chemare în judecată, eventualele nelămuriri privind alte aspecte nu pot atrage sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată, pentru că există dispoziţii speciale pentru faza de chemare în judecată în care se pot lămuri aspectele de fapt şi de drept, inclusiv prin administrarea de probatorii, mai ales în condiţiile în care multe din asemenea chestiuni care vizează aspecte de fapt pot fi lămurite şi prin discuţii contradictorii şi explicaţii orale prezentate în faţa instanţelor de judecată. În acest context, arată că art. 200 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 53, prin restrângerea accesului liber la justiţie, întrucât dezideratul asigurării dreptului la un proces echitabil este pus în umbră de acela al soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, în măsura în care prevederile criticate din Codul de procedură civilă sunt aplicate dincolo de verificarea conţinutului formal al cererii de chemare în judecată. Aşa fiind, autoarea excepţiei consideră că procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu poate înlocui, prin măsurile dispuse, faza judecăţii propriu-zise a cererii prin aplicarea abuzivă a dispoziţiilor procedurale, întrucât o asemenea interpretare şi aplicare a legii oferă cadrul realizării denegării de dreptate.