Decizia CCR nr. 396/2014Paragraful 24
Paragraful 24
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia susţin, în esenţă, că aplicarea prevederilor art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu aflat în curs de soluţionare, pe rolul instanţelor, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, cu încălcarea principiului "tempus regit actum", având în vedere că acţiunea introductivă a fost formulată sub imperiul vechii reglementări, respectiv a Legii nr. 10/2001. Analizând critici similare, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, apreciind că aplicarea retroactivă a reglementării de lege criticate generează încălcarea dreptului la un proces echitabil şi al egalităţii armelor în procesul civil. Prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, excepţia de neconstituţionalitatea a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Sursa oficială ↗