Decizia CCR nr. 397/2014Paragraful 33
Paragraful 33
- respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii, respectiv nu există indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. În acest caz rezoluţia de respingere poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Sursa oficială ↗