Decizia CCR nr. 411/2014Paragraful 10

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin formularea sa, teza finală a art. 8^2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 23 alin. (12) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu ţine cont de principiul legalităţii pedepsei, aplicabil şi în materie contravenţională, principiu care a fost instituit ca o garanţie a drepturilor şi libertăţilor. De asemenea, arată că infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale în general şi, prin analogie, se poate interpreta că şi în materie contravenţională este necesară atât existenţa unei fapte prevăzute de lege, cât şi făptuitorul, faţă de care operează acest principiu, ca garanţie a libertăţii persoanei. Principiul personalităţii răspunderii - atât în materie penală, cât şi în materie contravenţională, care consacră regula conform căreia obligaţia de a avea o anumită conduită ce decurge dintr-o normă penală, cât şi răspunderea care decurge din nesocotirea obligaţiei au caracter personal, adică va răspunde numai acela care a nesocotit normele respective. Acest principiu pune în evidenţă faptul că pedeapsa va fi aplicată numai aceluia care a săvârşit o infracţiune sau a încălcat o normă imperativă.