Decizia CCR nr. 367/2014Paragraful 35

27. În ce priveşte prevederile art. 330^7 din Codul de procedură civilă din 1865, şi acestea au mai fost examinate sub aspectul constituţionalităţii, Curtea statuând, prin mai multe decizii, cu privire la conformitatea lor cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dintre acestea, cu titlu exemplificativ, Curtea reţine Decizia nr. 1.064 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, prin care a statuat, în esenţă, că instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu are decât să dea eficienţă rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept. Curtea a mai reţinut, în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că divergenţele profunde de jurisprudenţă pot crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridică, de natură să diminueze încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. Curtea a statuat că dispoziţiile din Codul de procedură civilă care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de celelalte instanţele judecătoreşti naţionale nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivă contribuie la asigurarea exigenţelor statului de drept. În acelaşi sens este, de exemplu, şi Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011.