Decizia ÎCCJ nr. 30/2023 (HP)Punctul XI

XI. Raportul asupra chestiunii de drept 79. Prin raportul întocmit de doi dintre judecătorii-raportori desemnați în cauză s-a apreciat că, în măsura în care debitorul a executat obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, chiar și pe parcursul soluționării cererii întemeiate pe dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, creditorul nu mai poate obține stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate. S-a apreciat că, în raport cu această dezlegare propusă, nu mai este întrunită condiția de admisibilitate instituită de art. 519 din Codul de procedură civilă, care impune o legătură de dependență între soluționarea pe fond a cauzelor aflate pe rolul instanței de trimitere și răspunsul la cea de-a doua întrebare din sesizare. ... 80. Prin raportul întocmit de cel de-al treilea judecător-raportor s-a considerat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) și (5) din Codul de procedură civilă, instanța de executare poate fixa suma definitivă datorată de debitor pentru fiecare termen de 3 luni în care obligația nu a fost îndeplinită, chiar dacă la momentul pronunțării hotărârii (pe parcursul procesului, cu depășirea intervalului de 3 luni), aceasta a fost executată. Totodată, s-a apreciat că, în cazul în care obligația de a face care nu poate fi îndeplinită prin intermediul altei persoane decât debitorul a fost executată pe parcursul litigiului purtat asupra sumei definitive datorate cu titlu de penalitate, verificarea motivelor temeinice care au condus la întârzierea în executare se poate realiza direct în cadrul acestui litigiu, iar nu numai pe calea unei contestații la executare. ... ...