Decizia CCR nr. 371/2014Paragraful 36

28. De asemenea, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate, instanţa europeană a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (hotărârile din 19 octombrie 2000 şi 7 mai 2002, pronunţate în cauzele Ambruosi împotriva Italiei, paragraful 40, şi Burdov împotriva Rusiei, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea dispoziţiilor legale criticate, nu neagă însă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic existent la data adoptării, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar.